Powered By Blogger

sâmbătă, 5 aprilie 2014

Manastirea Bixad,Bixad Monastery,Judetul Satu Mare,Satu Mare County,Romania,Europa,Europe

In primavara anului 2014 am vizitat din nou Tara Oasului,taram de legenda din judetul Satu Mare,situat in partea de nord-vest a Romaniei.Odata ajunsi aici am facut un popas si la Manastirea Bixad.

Manastirea ortodoxa "Sf.Petru si Pavel" din Bixad este inclusa in "Circuitul bisericilor medievale din judetele Szabolcs-Szatmar-Bereg (Ungaria) si Satu Mare (Romania) ".

Manastirea este amplasata pe un deal care domina prin pozitia sa localitatea Bixad si Tara Oasului.

Sa pasim in curtea manastirii ...

... unde primi pasi ne sunt intampinati de o pictura murala ce-i reprezinta pe cei care au rectitorit aceasta sfanta manastire.In anul 1980 la initiativa localnicilor din Bixad condusi de Vasile Finta (poreclit Vorotel) s-a initiat refacerea asezamantului monahal de aici.Se povesteste ca Vorotel ar fi insistat si la fostul dictator Nicolae Ceausescu pentru redeschiderea Manastirii Bixad. Reconstructia a durat in perioada 1981-1989.
Constructia Manastirii Bixad a inceput in anul 1689 sub conducerea calugarului arhimandrit Isaia (Isaia Grecul) ,venit aici de la Muntele Athos.Acesta nu a apucat sa termine manastirea deoarece a murit in conditii neelucidate,in timpul atacului haiducilor lui Pintea Viteazul din 1701.Manastirea a fost terminata de catre calugarii greco-catolici din ordinul bazilitan in anul 1702, dar avand o biserica de lemn.


Actuala biserica de piatra a manastirii a fost construita in perioada 1765-1771 in stil baroc.Cu timpul a devenit unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj din Transilvania datorita faptului ca aici se afla una dintre cele mai vestite icoane facatoare de minuni din lumea ortodoxa.In anul 1948 manastirea Bixad a fost desfiintata de catre regimul comunist si transformata in sanatoriu TBC.Manastirea si-a reluat activitatea religioasa ortodoxa in anul 1989.

Icoana facatoare de minuni a manastirii Bixad este de o mare valoare istorica,artistica si religioasa.Un numar urias de pelerini vin la Bixad la 15 august a fiecarui an,cu ocazia sarbatoarii "Sf.Marie mare",pentru a se inchina la aceasta icoana.

Biserica de piatra si foisorul de caramida aparenta ...

... care adaposteste o icoana a Fecioarei Maria cu pruncul.

Anexele din caramida aparenta ale manastirii.

Altarul deschis ...

... este bogat decorat cu picturi murale si icoane.





Icoana Sf.Apostoli Petru si Pavel.

Colonada de pe latura de nord a manastirii Bixad.





Incet,incet se intuneca ...

si vedem un apus de soare minunat.


Ne luam ramas bun de la aceasta sfanta manastire si istoria sa zbuciumata care te impresioneaza.Vom reveni !
                 Copyright Ilie Tudorel 2014. All rights reserved.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu