Powered By Blogger

vineri, 5 iunie 2015

Cronica Familiei Dragfi din Transilvania ,The Dragfy Cronicles from Transylvania

Povestile cu cavaleri si domnite,cu nobili si printese,cu turniruri si razboaie au captivat lumea inca de pe vremea menestrelilor. Iata o cronica in imagini a uneia dintre cele mai importante familii nobiliare din Transilvania.Desi provine din Maramures istoria acestei familii are insa o dimensiune europeana.Veti vedea de ce !

Acest blazon apartine lui Dragos-Voda si urmasilor sai familia Dragfi  din Transilvania medievala.Acest nume uneori este ortografiat Dragfi,Dragfy sau Dragffy. Voi folosi in continuare varianta Dragfi.
   Familia Dragfi a fost una dintre familiile cele mai bogate din cadrul nobilimii transilvane,care a dat chiar si voievozi ai Transilvaniei. Feudele familiei Dragfi se intindeau candva pe suprafete cam cat 2-3 judete de azi. Relatiile de alianta matrimoniala cu celelalte familii nobiliare faceau din familia Dragfi una din cele mai influente familii din voievodatul Transilvania si chiar din regatul Ungaria.O ramura a familiei Dragosestilor a dobandit bogatie si faima in regatul Polonia sub acelasi blazon, numit acolo herbul Sas.

Manastirea Ortodoxa Sapanta-Peri,comuna Sapanta,judetul Maramures,Romania.

Cronica familiei Dragfi incepe in Maramuresul voievodal.Cel care a consacrat in istorie aceasta familie a fost cneazul Dragos zis Dragos-Voda. Istoricii nu au reusit sa descopere adevarata sa nativitate. Este disputata provenienta sa: Dragos din Giulesti,Dragos din Bedeu,etc.Cert este ca Dragos-Voda a ajuns sa ocupe functia de voievod al Maramuresului pe la mijlocul secolului al XIV-lea,in vremea regelui Ludovic I de Anjou al Ungariei (1342-1382) supranumit si Ludovic cel Mare. In acea perioada voievodatul Maramures era sub suzeranitatea Coroanei Ungare. Dragos-Voda era un voievod razboinic dar bun administrator al tarii. In localitatea maramureseana Peri,aflata pe domeniile lui Dragos-Voda, functiona Manastirea Ortodoxa "Sfantul Mihail"-Peri, disparuta in 1703, localizata pe teritoriul de azi al Ucrainei,caci in evul mediu Tara Maramuresului se intindea peste Tisa pana la Muntii Beskizi Rasariteni si Carpatii Padurosi. Abia in anul 1990 s-au repus bazele Manastirii Sapanta-Peri in Romania,continuatoarea traditiilor culturale si religioase ortodoxe din vremea dragosestilor.

Legenda descalecatului lui Dragos-Voda

O legenda frumoasa povesteste descalecatul lui Dragos-Voda in Tara Moldovei. Se spune ca voievodul Dragos si suita sa de maramureseni erau la vanatoare in Muntii Carpati, urmarind un bour. Haituiala bourului s-a prelungit pana in codrii de azi ai Moldovei.Cainii de vanatoare ai voievodului cadeau unul cate unul si numai cateaua Molda a putut haitui fiara pana cand aceasta ajunse la un rau mare. Bourul se arunca in apa si cateaua Molda sari dupa el dar se ineca in apelea involburate. Dragos-Voda arunca buzduganul sau spre bour si il lovi de moarte drept in frunte.Apoi taie capul fiarei si il pastra ca trofeu de vanatoare. Legenda spune ca locurile acelea i-au placut lui Dragos-Voda si acesta a hotarat sa stapaneasca aceste meleguri. Locul vanatorii a fost numit Boureni.Cursul mare de apa a fost botezat raul Moldova,in amintirea catelei Molda.Tara in care curge raul a fost numita Moldova,dupa numele acestui rau de munte.Capul de bour a fost ales stema Tarii Moldovei.Tara a fost populata cu oameni din Maramures. Legenda a fost pomenita de cronicarul Grigore Ureche in "Letopisetul Tarii Moldovei",de Miron Costin sau de altii.Cert este ca exista multe influente maramuresene in cultura moldoveana. In privinta bourului,pot spune ca mult prea adesea bourul este confundat in legende cu zimbrul. Poate pentru ca bourul a disparut demult de pe meleagurile noastre romanesti. Altminteri este o bovina de talie mai mare decat a zimbrului deci confuzia nu poate fi tolerata.

 Pasul Prislop (in prezent) - Armata lui Dragos-Voda a trecut pe aici in drum spre Tara Moldovei in sec. XIV,traversand Muntii Carpati Orientali.

Consideratii istorice despre Dragos-Voda

Legenda este frumoasa dar eu prefer varianta istoricilor,care spun ca o armata condusa de voievodul Dragos-Voda a fost trimisa de regele Ludovic I de Anjou al Ungariei (Lajos) sa lupte impotriva tatarilor din hanatul "Hoarda de Aur". Dupa 1241 tatarii ocupau teritoriul de azi al Moldovei,de unde declansau periodic incursiuni de prada asupra Maramuresului,Transilvaniei,Ungariei si chiar asupra Poloniei.

Valea Bistritei Aurii in zona Sesuri.

Armata lui Dragos-Voda a coborat pe Valea Bistritei Aurii spre apa Moldovei in lupta impotriva tatarilor.Vitejii maramureseni i-au invins pe tatari si au intemeiat pe meleagurile cucerite in jurul anului 1347 o marca de aparare condusa de Dragos-Voda,cu capitala la Baia. Adica o provincie-tampon menita sa protejeze de invaziile tatarilor trecatorile Carpatilor si regatul Ungariei. Dragos-Voda devine astfel marchiz sub suzeranitatea regelui angevin Ludovic cel Mare al Ungariei.Familia lui Dragos devine una dintre cele mai puternice familii nobiliare vasale Coroanei Ungare. In acea vreme Coroana Ungara ajunge sa stapaneasca mare parte din Europa centrala. Regele Ungariei Ludovic cel Mare (din dinastia de Anjou) ajunge in perioada 1370-1382 si rege al Poloniei,formand o uniune dinastica ungaro-poloneza.

Marca Moldovei a pus astfel bazele statului feudal Moldova. Dragos-Voda conduce Moldova in perioada 1347-1354.Se pare ca este inmormantat la Volovat,langa Suceava. Este urmat la domnie de fiul sau Sas-Voda. Sub stapanirea Dragosestilor Moldova s-a dezvoltat,devenind o feuda tot mai puternica. In acelasi timp celalalt fiu al lui Dragos-Voda,cneazul Gyula de Giulesti,a stapanit o mare feuda in Maramures.

Stema Tarii Moldovei se stie ca reprezinta un cap de bour. Dar daca o analizam cu atentie stema  mai contine o stea si o semiluna.Aceste elemente heraldice apar si pe blazonul familiei Dragos (apoi Dragfi),care cred ca au vrut sa arate astfel ca sunt stapanii Moldovei.

Biserica de lemn " Dragos-Voda" - Putna, judetul Suceava.

Influentele maramuresene in Moldova sunt evidente.Sa luam ca exemplu arhitectura traditionala moldoveneasca. Biserica de lemn din Putna a fost construita initial in satul Volovat (jud.Suceava) in secolul XIV (1346 sau 1353). Analizele chimice ale lemnului folosit la constructia bisericii au confirmat aceasta perioada de constructie. Deci biserica a fost construita in perioada domniei lui Dragos-Voda. Cred ca nu degeaba este denumita prin traditie "Biserica Dragos-Voda".Stilul arhitectonic maramuresean este aici marcant. Aceasta biserica seamana foarte mult cu bisericile de lemn din Maramures (vezi si biserica de lemn din Rogoz - tudorphotoblog). Biserica de lemn Dragos-Voda este si azi o biserica ortodoxa,cu hramul "Intrarea domnului in Biserica". Nu inteleg de ce nu este mai mult promovata deoarece este cea mai veche biserica de lemn din Europa. De ce nu ne mandrim cu valorile noastre nationale ? Voievodul Stefan cel Mare a pus mai mare pret pe Biserica Dragos-Voda decat cei de azi caci a ordonat sa fie mutata de la Volovat la Putna in jurul anului 1468,in timpul constructiei manastirii Putna. Aici s-a inchinat initial obstea primilor calugari de la manastirea Putna. Astfel s-a consacrat la Putna o continuitate a credintei ortodoxe de la Dragos-Voda intemeietorul la Stefan-Voda cel Sfant.Un astfel de obiectiv de patrimoniu european este atat de putin cunoscut in tara si in strainatate.

Monumentul lui Bogdan-Voda - Radauti, judetul Suceava 

Sas-Voda nu are insa o domnie usoara. Regatul Ungariei exercita o mare presiune asupra micii nobilimi din Maramures. Astfel voievodul Maramuresului Bogdan-Voda de Cuhea intra in conflict deschis cu Coroana Ungara. Dupa anul 1359 o oaste maramureseana condusa de Bogdan-Voda il alunga pe Sas-Voda din Moldova. Dupa mai multe lupte si razboaie in incercarea de a reveni la conducerea Moldovei familia Dragosestilor se retrage in Maramures,cand cauza lor era definitiv pierduta. Regele Ungariei Ludovic cel Mare i-a rasplatit pe cnejii Balc si Drag,fii lui Sas-Voda,prin atribuirea lor a tuturor posesiunilor lui Bogdan-Voda si a fiilor sai din comitatul Maramures si chiar mai mult de atat. In schimbul fidelitatii lor familia Dragosestilor a devenit una dintre cele mai bogate familii nobiliare din regatul Ungariei. Dupa 1365 Balc si Drag devin voievozi de Maramures. De asemenea vor ocupa si functia de Comiti ai comitatului Maramures,functie din care au posibilitatea sa ceara patriarhiei de la Constantinopol ridicarea Manastirii Ortodoxe Peri la rangul de stavropighie. In 1391 manastirea devine episcopie ortodoxa si primul episcop este numit Simion Moldoveanul,din familia Dragosestilor. In anii care au urmat vechea Manastire din Peri devine un adevarat centru de spiritualitate romaneasca.
 Urmasii  lui Balc si Drag vor forma ramura de Balc (Balcfi,maghiarizat-familia Balkfy) si ramura de Drag (Dragfi,maghiarizat-familia Dragfy) desprinse din neamul lui Dragos-Voda. Ei au trecut la catolicism pentru a se integra in randul marii nobilimi din Regatul Ungariei.Se pare ca nu au uitat radacinile lor romanesti si ortodoxe caci au pastrat legaturile cu tarile romane.  

Biserica Manastirii Bogdana - Radauti, judetul Suceava

Voievodul Bogdan I,cel care i-a alungat pe Dragosesti din Moldova,pune bazele statului feudal independent Moldova. El intemeiaza o dinastie,bate moneda proprie si rezista cu succes tuturor incercarilor regelui Ludovic cel Mare de Anjou de a-l aduce in sfera de influenta a Coroanei Ungare. Bogdan-Voda este inmormantat in biserica Manastirii Bogdana din Radauti,necropola voievodala. 

Mormantul lui Bogdan-Voda la Manastirea Bogdana. Piatra funerara este realizata la ordinul stranepotului sau voievodul Stefan cel Mare (in anul 1480).

Cetatea Chioarului (Kovar-Cetatea de Piatra) a fost capitala fostului comitat Chioar,azi in judetul Maramures. A fost cetate regala si in anul 1378 a fost daruita pentru fidelitate familiei Dragfi. Aici se vamuia comertul si se controlau exploatarile de aur si argint din bogatele zone miniere locale (Baia Mare,Baia Sprie si Baiut).Uriase bogatii se adunau in aceasta cetate.

Cronica familiei Dragfi in Transilvania continua in secolele XIV-XV-XVI. Buni administratori ai domeniilor stapanite si viteji oameni de arme,membrii familiei Dragfi se afirma la curtea regala de la Buda. Iscusite aliante matrimoniale cu familiile Bathory,Hommona si altele,fac ca incetul cu incetul averea familiei Dragfi sa creasca an de an. Atfel ca aceasta familie ajunge sa fie intre familiile cele mai bogate din Transilvania si chiar din Regatul Ungaria. Posesiunile familiei Dragfi se intindeau din comitatul Maramures,in comitatul Chioar,in comitatul Szolnocul de Mijloc (zona Cehu-Silvaniei de azi) si pana in zona comitatului Szatmar (judetul satu Mare de azi). Intinderea maxima a feudelor familiei Dragfi avea o suprafata cat a 2-3 judete de azi. Putine urme ale acestei mari averi nobiliare s-au pastrat pana azi dar cele ramase ne pot da o imagine asupra puterii si bogatiei urmasilor lui Dragos-Voda.   

La Arduzel, azi in judetul Maramures,se afla o ctitorie a familiei Dragfi care a rezistat timpului. Este o biserica azi de religie reformat-calvina. Biserica dateaza de la inceputul sec.XVI. Pe unul din contrafortii bisericii se poate vedea blazonul familiei Dragfi.

Blazonul familiei Dragfi la Biserica Reformata din Arduzel, jud. Maramures.

Castelul nobiliar fortificat din Cehu Silvaniei (judetul Salaj) a fost construit de catre Ioan Dragfi pe locul unei vechi cetati. Pe vremuri castelul domina comitatul Szolnocul de Mijloc al Transilvaniei medievale si apara vechiul targ Csehy. A ramas in posesia familiei Dragfi pana in anul 1556 cand a trecut in posesia familiei Bathory.

In curtea vechiului Castel Dragfi din Cehu Silvaniei se mai pastreaza inca ultima fantana de piatra in stil Renastere din Transilvania,construita in sec.XVI.Se poate vedea in ce stare precara se afla azi.

Biserica Romano-Catolica "Sfantul Ladislau" din Beltiug,judetul Satu Mare - ctitorie a familiei Dragfi. A fost construita concomitent cu Biserica Romano-Catolica din Ardud. 

In anul 1412 fii lui Drag (Dragfi) numiti Sandrin si Gheorghe primesc prin donatie regala domeniile de la Beltiug (Belthek) din partea lui Sigismund de Luxemburg,regele Ungariei. Probabil ca la Beltiug a fost cladita in anii urmatori o curte nobiliara. Incepand de atunci familia Dragfi a fost numita familia Dragfi de Beltiug (Dragfy de Belthek). Aceste domenii foarte bogate in grane si vinuri se alatura imensei bogatii ale acestei familii nobiliare transilvane.

Blazonul familiei nobiliare si regale a Corvinestilor.

Adevarata ascensiune politica a familiei Dragfi de Belthek are loc odata cu ascensiunea familiei Corvinestilor. In perioada razboaielor cu turcii,care amenintau Transilvania si Regatul Ungariei, marii nobili ai regatului aveau obligatia ca din veniturile proprii (si direct proportionale cu aceste venituri) sa formeze si sa intretina unitati militare care intrau in componenta armatei regale. Deci si familia Dragfi ca mari latifundiari avea astfel de unitati militare in subordine. Putem doar sa presupunem ca cetele nobiliare inarmate care luptau sub stindardul Dragfi formau o mica armata.Odata cu cresterea pericolului turcesc creste si influenta familiei Dragfi la curtea de la Buda. Nicolae Dragfi este ales in 1439 in Dieta Ungariei. Pentru vitejie si fidelitate familia primeste noi pamanturi si sate. 

Statuia lui Ioan Corvin de Hunedoara (Hunyadi Janos) - Budapesta,Piata Eroilor

In vremea lui Ioan (Iancu) Corvin de Hunedoara cetele nobiliare inarmate ale familiei Dragfi sunt prezente in armata voievodatului Transilvaniei. Ioan de Hunedoara (Hunyadi Corvin) a fost voievodul Transilvaniei in perioada 1441-1448.In aceasta perioada turcii atacau permanent Regatul Ungariei,care era macinat si de lupte interne. Nobilul Nicolae Dragfi a participat activ la lupta antiotomana sub comanda lui Ioan Corvin. In anul 1446 Iancu de Hunedoara este ales Regent al Ungariei. In aceasta calitate Hunyadi  se bazeaza cel mai mult pe nobilii sai de incredere din Transilvania,printre care sunt si cei din familia Dragfi. Dupa ce in anul 1446 orasul Baia Mare devine proprietatea lui Ioan Corvin de Hunedoara,in anul 1447 voievodul Ioan preia vremelnic Cetatea Chioarului si domeniile apartinand de aceasta de la familia Dragfi. Nu cred ca lui Nicolae Dragfi i-a convenit aceasta si nu se stie daca a a primit compensatii ,dar pericolul turcesc ameninta tot mai mult si astfel nu putea sa nu se implice ca mare nobil transilvan in lupta antiotomana si in campaniile militare de  la mijlocul secolului al XV-lea. Are loc Cruciada nefericita din 1444 terminata prin infrangerea armatelor crestine la Varna de catre sultanul Murad al II-lea. La Belgrad are loc in 1456 marea victorie a lui Ioan Corvin asupra sultanului Mahomed al II-lea,cuceritorul Constantinopolului. Insa Ioan Corvin moare de ciuma in tabara militara de la Zemun,langa Belgrad,la cateva zile dupa victorie. Nu putem decat sa presupunem ca soldatii sub stindardul lui Nicolae Dragfi au putut participa la victoria de la Belgrad. Marea victorie de la Belgrad a oprit invazia otomanilor in Europa si a adus securitatea Regatului Ungaria in urmatorii 70 de ani.

Ioan Corvin de Hunedoara (Hunyadi Janos) este inmormantat in Catedrala Romano-Catolica din Alba-Iulia,Romania.

Sarcofagul lui Ioan Corvin de Hunedoara (Hunyadi Janos). Pe sarcofagul sau este scris: "S-a stins lumina lumii ".

Ansamblul statuar "Mathias Rex" din Cluj-Napoca,Romania.

Dupa moartea lui Ioan Corvin de Hunedoara cronica familiei Dragfi continua alaturi de fiul acestuia adica in perioada regelui Mathias Corvin al Ungariei. Acesta a domnit in perioada 1458-1490 si a fost unul dintre cei mai importanti regi ai Ungariei. Nicolae Dragfi este foarte bine vazut la curtea regala,astfel ca cere inapoierea Cetatii Chioarului in posesiunea familiei Dragfi.

BARTOLOMEU  DRAGFI (1447-1501) - Voievod al Transilvaniei (1493-1499)

 In anul 1447 se naste Bartolomeu,fiul lui Nicolae Dragfi,unul dintre cei mai importanti membrii ai acestei mari familii din Transilvania.Cariera lui Bartolomeu Dragfi incepe ca paj la curtea regala unde ajunge in 1557 si cunoaste in timp o ascensiune remarcabila. In anul 1467 el participa alaturi de regele Mathias Corvin la campania militara din Moldova impotriva lui Stefan cel Mare.Campania se termina printr-un dezastru de proportii pentru oastea ungara,condusa de mercenarul Jan Jiskra de Brandys. In batalia de la Baia tanarul Bartolomeu Dragfi este unul dintre cei care il salveaza pe regele Mathias Corvin de la moarte. In timpul luptei regele a fost grav ranit deoarece suferise trei lovituri de sageata si o lovitura de lance. Alaturi de un detasament din vestita "Armata Neagra" Bartolomeu asigura salvarea regelui si trecerea muntilor in Transilvania. Recunostinta regelui nu se lasa asteptata. Tanarul Bartolomeu Dragfi avanseaza in ierarhia politica. In anul 1468 intra in randul baronilor. Ajunge in functia de Mare Paharnic. In anul 1470 primeste proprietatile familiei Balcfi,dupa ce acestia sunt declarati tradatori de catre Coroana Ungara. In anul 1479 participa la marea batalie de la "Campul Painii", locatie aflata intre Orastie si Sibot (azi in judetul Alba) incheiata cu victoria zdrobitoare a ostilor transilvane impotriva ostilor otomane conduse de Ali Bey. La aceasta victorie si-a adus contributia si Bartolomeu Dragfi alaturi de personaje importante din istoria voievodatului Transilvaniei si regatul Ungariei:  

Blasius Magyar (statuia stanga) - Comandantul trupelor numite "Armata Neagra",fost voievod al Transilvaniei (1472-1475),
Pavel Chinezul (statuia dreapta) - Comitele Timisoarei.

Stefan Szapolyai (statuia stanga) - Palatinul Ungariei,tatal viitorului rege al Ungariei Ioan Szapolyai (Zapolia),
Stefan Bathory de Ecsed - voievod al Transilvaniei (1479-1493) si conducatorul armatei crestine in batalia de la "Campul Painii" din octombrie 1479.
Statuia cardinalului Toma Bakocz - Ardud, judetul Satu Mare.

Pe plan politic Bartolomeu Dragfi a stiu sa colaboreze cu oameni de valoare. A colaborat foarte bine cu Toma Bakocz,personaj politic si ecleziastic important.Viata acestui om de stat si al bisericii este exemplul unei cariere de succes.Toma Bakocz este fiu de tarani nascut in anul 1442 in localitatea Ardud,aflata pe domeniile familiei Dragfi. A fost adoptat de catre unchiul sau care l-a trimis la studii la universitatile din Breslau (Germania) si Padova (Italia). Dupa terminarea studiilor Toma Bakocz devine secretarul personal al regelui Mathias Corvin,adica omul sau de incredere. Apoi Toma este numit episcop de Gyor si membru in Consiliul Regal (din 1490). Dupa moartea regelui Mathias Corvin ascensiunea lui Toma Bakocz continua: devine episcop de Eger, arhiepiscop de Esztergom (in 1497), cardinal (in 1500) si Patriarhul Latin al Constantinopolului (in 1510). In anul 1513 a candidat la titlul de Papa la Roma dar a lipsit doar un vot si nu a fost ales. Pana la moarte (m.1521) este legatul papal al Ungariei.Toma Bakocz este omul politic ce a hotarat politica externa a regatului Ungaria, dar era ascultat si in privinta problemelor interne ale regatului. Probabil Toma Bakocz este cel care in anul 1493 l-a recomandat pe baronul Bartolomeu Dragfi pentru functia de voievod al Transilvaniei,a treia functie din Regatul Ungariei.   
Blazonul cardinalului Toma Bakocz (1442-1521),legatul papal al Ungariei - nascut la Ardud, judetul Satu Mare.


In anul 1456 familia nobiliara Dragfi de Belthek primeste aprobarea regala de a construi o cetate de piatra pe domeniile din zona Beltiugului. Din cauza luptelor interminabile cu turcii aceasta cetate a putut fi construita la Ardud doar incepand cu anul 1481 de catre baronul Bartolomeu Dragfi. Cetatea a fost una dintre cele mai puternice fortificatii nobiliare din Transilvania si chiar din Ungaria. Avea un plan rectangular cu turnuri in colturi. In anul 1565 cetatea din Ardud a fost distrusa in urma asediului armatelor lui Ioan Sigismund principele Transilvaniei si aliatilor sai turci.Cetatea a ramas in ruina pana in anul 1730 cand pe locul ruinelor cetatii contele Karolyi Sandor a construit un castel care a inclus si o parte a materialelor de constructie din vechea cetate. Probabil si o parte din reteaua subterana de tunele a apartinut vechii cetati Ardud edificate de Dragfi.

Cetatea din Ardud, judetul Satu Mare, in prezent reabilitata.
Voievodului Bartolomeu Dragfi i se prezinta o macheta a Cetatii din Ardud - basorelief de pe monumentul comemorativ Ardud - 800 de ani.

Tot baronul Bartolomeu Dragfi a construit incepand cu anul 1482 la Ardud o biserica Romano-Catolica,cu scopul ca aceasta biserica sa adaposteasca cripta familiei Dragfi.

Turnul Stefan din Baia Mare, judetul Maramures.

Puterea lui Bartolomeu Dragfy a fost atat de mare incat a batut monede de aur la monetaria din Baia Mare (Rivulus Dominarum). In anul 1491 au fost batute aici ducati de aur cu efigia regelui Vladislav al II-lea al Ungariei si Boemiei. Reversul monedelor continea si blazonul familiei Dragfy.

Stema Tarii Moldovei - Manastirea Putna, judetul Suceava.

Radacinile moldovenesti ale familiei Dragfi reapar dupa un timp.O preocupare constanta a baronului Bartolomeu Dragfi,mai ales dupa 1493 cand ajunge voievod al Transilvaniei,sunt raporturile cu Moldova si deci cu voievodul Stefan cel Mare. Aceste relatii au in vedere si recastigarea proprietatilor pierdute de familia Dragosestilor in vremea lui Sas-Voda.

Voievodul Stefan cel Mare - tablou votiv la Manastirea Voronet, judetul Suceava.

Aliantele matrimoniale erau un mod uzual de a face politica,acces la putere si bogatie in Evul Mediu. Pentru aceasta Bartolomeu Dragfi si-a maritat fata cu fiul cel mare al voievodului Stefan cel Mare. Margareta (Margit) s-a maritat cu Alexandru (Alexandrel). Astfel cel doi oameni de stat,Bartolomeu Dragfi si Stefan cel Mare,s-au incuscrit. Relatiile dintre Moldova si Transilvania s-au imbunatatit simtitor. Fiica lui Bartolomeu Dragfi urma sa fie sotia mostenitorului Moldovei.Totul a fost bine pana cand  moartea subita a lui Alexandru in 1496 a stricat toate calculele politice. Mostenitorul tronului Moldovei devine urmatorul la tron adica Bogdan cel Chior,fratele lui Alexandrel.

Totusi relatiile au ramas bune si multe delegatii transilvanene au venit la Cetatea de Scaun a Sucevei in acei ani.Voievodul Bartolomeu Dragfi i-a ajutat chiar si cu 2.000 de soldati pe Stefan cel Mare in batalia de la Codrii Cosminului.

Voievodul Stefan cel Mare,cuscrul voievodului Bartolomeu Dragfi, a murit in anul 1504 si este ingropat la Manastirea Putna, judetul Suceava.Urmasii sai pe linia fiului sau Alexandrel vor incerca sa revendice si ei tronul Moldovei. Astfel ca nepotul lui Stefan cel Mare si al lui Bartolomeu Dragfi avand numele de Stafan (zis si Stefan Lacusta) este inscaunat de catre sultanul Soliman Magnificul in anul 1538 pe scaunul domnesc de la Suceava. Domnia sa este efemera si nu dureaza decat in perioada 1538-1540, ramanand in memoria populara prin invazia lacustelor urmata de o foamete crunta in Moldova.

Voievodul Bartolomeu Dragfi a murit in anul 1501 si este probabil ingropat in cripta familiei Dragfi din Biserica Romano-Catolica, Ardud, judetul Satu Mare.

Bustul de bronz al voievodului Bartolomeu Dragfi la Cetatea din Ardud, judetul Satu Mare. Monumentul arata recunostinta ardudenilor pentru ilustrul lor inaintas implicat in politica la nivel inalt din Evul Mediu transilvanean.

Fii lui Bartolomeu Dragfi au ramas in elita nobilimii Coroanei Ungare. Ei primesc in anul 1507 titlul de baroni ereditari.Gheorghe Dragfi este numit in anul 1505 in functia de Ban al Croatiei si Dalmatiei. Ioan Dragfi are o ascensiune similara tatalui sau dar un destin tragic. Este Comite de Crasna, Comitele Solnocului de Mijloc,Mare Paharnic, Mare Stolnic, Mare Vistier, Jude Regal al Curiei si Stegarul Regatului Ungariei. Ioan Dragfi moare tragic in lupta de la Mohacs din anul 1526 impotriva ostirilor sultanului otoman Soliman Magnificul.  A ramas testamentul sau scris in tabara militara Mohacs. In batalia de la Mohacs a pierit regele Ungariei Ludovic al II-lea impreuna cu floarea nobilimii transilvane si ungare. Ungaria a devenit pasalac turcesc.Transilvania ramane voievodat autonom sub suzeranitatea Portii Otomane.
Un capitol aparte il ocupa in cronica familiei Dragfi de Belthek anul 1545 cand se tine la Ardud primul Sinod al reformatilor din Ungaria si Transilvania. Al doilea sinod al reformatilor se tine tot la Ardud in anul 1555. La Ardud se infiinteaza o scoala pentru pastorii reformati.Toate acestea nu se puteau face fara acordul comitelui Gaspar Dragfi,seniorul local,care se dovedeste astfel a avea un spirit deschis si tolerant.
Asemenea altor mari familii nobiliare sau chiar regale, familia Dragfi se stinge fara urmasi in anul 1555.Se sfarseste aici cronica unei mari familii nobiliare din Transilvania si Ungaria medievala.Toate ambitiile lor s-au spulberat si uriasa lor avere a intrat in posesia familiei Bathory. A ramas doar o poveste si locurile pe care le vedeti in aceasta cronica, marcate de amintirea Dragosestilor. 

Castelul Regal Wawel din Cracovia (Krakow), Polonia.

Dar cronica Dragosestilor nu se opreste aici ! Un membru al familiei a plecat in a doua jumatate a secolului XIV in Polonia si se stabileste pe aceste meleaguri. Se numeste Stefan si urmasii sai vor pune bazele herbului Sas din regatul Poloniei.

Curtea interioara cu fantana la Universitatea Jagielonna din Cracovia (Krakow).

In vechea capitala medievala a regatului Polonia, la Cracovia (Krakow), am gasit marturii despre herbul Sas. Universitatea Jagielonna este cea mai veche universitate din Polonia si una dintre cele mai vechi universitati din Europa. Regii Poloniei si marile familii nobiliare poloneze au finantat cu generozitate aceasta universitate.

Finantatorii Universitatii Jagielonna au avut privilegiul de a-si pune pe peretii universitatii propriul blazon (herb).

Am gasit cu uimire herbul Sas alaturi de alte blazoane de prestigiu. Este dovada ca cei din herbul Sas au finantat Universitatea Jagelonna asemenea marii nobilimi polone. Poate ca aici invatau si copii urmasilor lui Dragos-Voda din Polonia. Este sigur ca viitorul rege Jan Sobieski a facut aici Facultatea de Filozofie. 

Stema orasului Sasiv,Ucraina 

In vestul Ucrainei de azi, in provincia Lviv, se afla un oras numit SASIV. Este situat intr-o zona care in Evul Mediu se gasea in Regatul Polonez. Vazand stema am fost uimit de faptul ca reprezinta de fapt blazonul familiei Dragosestilor. Probail ca urmasii lui Dragos-Voda din Polonia au fondat  targul medieval Sasiv.

Catedrala Stephansdom din Viena, Austria.

Viena a fost salvata de la asediul si cucerirea turceasca de catre Regele Poloniei Jan Sobieski (1629-1696) in anul 1683.Sosirea armatei poloneze conduse de Jan Sobieski si despresurarea Vienei a zadarnicit cucerirea Europei crestine de catre Imperiul Otoman,precum si inlaturarea definitiva a pericolului turcesc. Pentru vitejia sa Jan Sobieski a fost supranumit "Leul din Nord".

In Regatul Poloniei familiile din herbul Sas au fost familii nobiliare puternice si bogate.Chiar si bunicul dinspre mama al regelui Jan Sobieski al Poloniei era din herbul Sas. El era Jan Danilowicz,voievodul Ruteniei. Blazonul sau poate fi vazut la poarta Castelului Olesko. In Varsovia (Warszawa) poti vedea herbul Sas pe palatul contelui Severyn Uruskich din neamul Sas.
 Chiar si pe plan religios herbul Sas s-a afirmat pana la cele mai inalte functii ecleziastice.Cel mai important reprezentant este Albin Dunajewski (1817-1894) care a ajuns episcop de Cracovia si apoi cardinal al Poloniei. Mormantul sau se afla in catedrala de la Castelul Regal Wawel din Cracovia. Aceasta Catedrala Romano-Catolica poate fi considerata o necropola a urmasilor lui Dragos-Voda din Polonia deoarece tot aici este inmormantata si familia regelui Jan Sobieski,din neamul Sas.
 Sper ca in Polonia herbul Sas nu s-a stins, asemenea vestitelor sale rude din Transilvania.

Ati vazut cronica urmasilor Dragosestilor in Maramures, Moldova,Transilvania, Ungaria si chiar in Polonia. Este o cronica plina de evenimente cruciale pentru aceste tari si pentru Europa. Urmasii lui Dragos-Voda au influentat mersul istoriei. Aceasta cronica nu a fost doar o poveste cu cavaleri in armura si domnite frumoase ci si un remember al vremurilor cand meleagurile noastre se gaseau in vartejul evenimentelor marcante pentru istoria europeana.

NOTA  AUTORULUI : Am lucrat ani de zile la acest proiect fotografic numit "Cronica Familiei Dragfy din Transilvania". Am fost in toate aceste locatii din mai multe tari si am fotografiat locuri legate de urmasii lui Dragos-Voda. Am pus imaginile impreuna si le-am interpretat. Am cautat partile care lipseau din firul istoric. Am analizat faptele istorice,dovezile fotografice si am tras concluzii. In decursul timpului am imbinat spiritul intreprinzator cu arta fotografica si cu pasiunea mea pentru istorie. Aceste fotografii sunt mijloacele si dovezile unui nou domeniu de activitate pe care eu il denumesc "arheologie vizuala". Acest proiect este inclus in programul meu "Power of Photography" adica "Puterea Fotografiei", care demonstreaza ca fotografia si in general imaginea bine interpretata poate deveni un instrument stiintific important si are puterea de a schimba lumea. 

Copyright Ilie Tudorel 2015. All rights reserved.

2 comentarii:

  1. Mai are urmasi voievodul Dragos de Maramures si azi. E destul sa cititi fisele din sectiunea de istorie a Bibleotecii Baia Mare sau sa mergeti la cea din Satu Mare care detine originalul, dar ar fi simplu sa cititi intai fisele (rezumat) ce va vor fi oferite cu drag in Baia Mare; apoi sa il contactati pe preotul paroh al bisericii din cadrul Sf.Manastiri Bistrita, jud Valcea parintele Bartolomeu din neamul Miclenilor innobilat de un Dragos sau din urmasii voievodului si sa ii cititi cartea sa, iar daca a decedat, atunci cautati pe calugarita care il aseconda in munca sa de istoric. O sa descoperiti ca o ramura a Dragosestilor s-a retras langa Baia Mare pe dealul Ardusatului, ca satul Coltirea este compus din urmasii voievodului si ca sunt oameni vii azi, care au copii si sunt vrednici. O sa descoperiti si un complot prin care fu ruinata printr-o tranzactie nefireasca pe campul de lupta o ramura a Dragosestilor care au pierdut atunci 4 orase cetati si terenurile aferente, intrate in posesia nobilului ungur Teleki.
    Va multumesc pt munca de cercetare sustinuta.

    RăspundețiȘtergere
  2. Pe mama mea a chemat-o dragos, cu nemele de fata. Tatal ei, bunicul meu, era din Ardud. Este posibil sa fim urmasi de-ai Dragosenilor?

    RăspundețiȘtergere